Caută acilea...

miercuri, 5 februarie 2014

Preacinstitul Negoiță dă 10 milioane de euro unei firme ca să păzească secțiile de poliție!

Astă-seară am făcut prostia să mă uit câteva minute la televizor. La știri...

1. Am aflat că Robert Negoiță, cel mai bun și mai cinstit primar, care a luat de-a gata sectorul 3 de la "hoțul" ăla de Liviu Negoiță, a angajat o firmă de pază ca să păzească... tadadadaaaam... tobele baaaat... POLIȚIA!!!
Da, o firmă va fi plătită cu 10 (ZECE) milioane de euro ca să păzească cele 3 secții de poliție din sectorul 3!
Logica lui e perfectă, citez: "polițiștii dau amenzi, nu păzesc"!

2. S-au pierdut doi bezmetici pe un câmp, în ceață. După ce au mers ca proștii 3 ore pe câmp fără să ajungă undeva, au sunat la 112. De câteva ori. Până i-au convins pe ăia că sunt serioși. Au trimis ăia pompierii și poliția după ei. De ce pompierii? Nu prea știu. Faza tare a fost că s-a ajuns iar la STS și... deja-vu! Nici de această dată nu au știut ce să facă. Mai exact nu au știut să pună pe ecran coordonatele primite! 
Ce? Unde? Cine?!?!?!
La STS?!!??!! Păi oamenii ăia nu cu asta ar trebui să se ocupe?
Poate să explice cineva cum au ajuns oamenii ăia să lucreze acolo, când ei nu știu ce sunt alea coordonate?

3. Am auzit și explicația unui parlamentar PC care apreciază măsurile de eliberare a deținuților, grație noului cod mai mult decât penal, deoarece întreținerea unuia costă 2400 de lei pe lună. Din care 100 de lei mâncarea și 2300 cu personalul. După ce va scădea numărul deținuților, costurile cum vor fi? Ținând cont că nu prea cred să se dea și din personal afară? Aha, așa mă gândeam și eu.

Concluziile: legislativul și executivul, niște penali notorii, ne bagă în ceață, după care trimit după noi armata, pompierii și poliția să ne caute. Poliția fiind plecată, secția e păzită de bodyguarzi. Și uite așa are toată lumea ceva de făcut. Au pus economia pe roți! Duduie economia!

ERATĂ: se pare că e vorba de Poliția Locală. Știți ce? N-are nici cea mai mică importanță. Ce se întâmplă e din bancurile cu Bulă.

Ne vor proști! Și asta le ocupă tot timpul (ce spun preferințele TV despre noi)

Două chestii m-au făcut, astăzi, să realizez (cred că nu prima oară) că pe aceste meleaguri trebui să fii extrem de nesimțit și să îți vezi doar de treaba ta, ori să fii puternic și s-o iei din loc, fără alte discuții. Fiindcă urmăresc Prison Break (pentru a doua oară) aș face o comparație, ușor exagerată, cu rRomânia. Calea pe care mergem e definită cu mult timp înaintea prezentului și nu va fi schimbată, oricâți frați Burrows și Scofield ar încerca.

 În ordinea cronologică:

1. Digi24 vrea să intre în grila posturilor must-carry, adică să poată fi retransmis de toate rețelele de cablu. Pentru aceasta, postul a trebuit să plătească pentru cifrele de audiență. Care audiențe? 0,12 este ratingul postului, la nivel național, cu mențiunea că rețeaua RCS nu are "decât" 50-60% din piață. Chiar și așa, Antena 3 are 1,15%, RTC 0,72%, iar B1 are 0,5%. Deci care e buba?

Cine poate să proceseze informația cu materia cenușie ce se găsește sub podoaba capilară, nu să o guste cu polonicul de la "băsiști" și "anti-băsiști", ar trebui să fie uluit de aceste cifre.

Vorbim despre singura televiziune de ȘTIRI, care difuzează ȘTIRI, nu înmormântări în direct, sicrie deschise, exclusivități din oră în oră, dezvăluiri șocante, becalisme, băsisme, anti-băsisme, manele și alte dejecții.
Și mai șocante sunt comentariile unora care au citit știrea asta.
Dar nu putem să recunoaștem că nu judecăm informația provenită de la TV, nu vom recunoaște că mergem la alegeri (idioții care mai merg) doar după interesul buzunarului propriu, că, deh, moda hipsteristă presupune să rămâi enigmatic, să pari că știi foarte multe, deși abia ești în stare să te legi la șireturi.

2. Lucrurile nu se vor îndrepta, ci vor merge din rău în mai rău. De ce?
Am pătruns astăzi și mai adânc în mizeria de la Șpiru Haret. Și cuvântul ăsta e foarte, foarte blând, față de ceea ce se petrece acolo. E doar o TIPARNIȚĂ de bani, lucru pe care îl știu toți care au trecut pe acolo, cei care sunt acolo și cei care vor sa meargă acolo. Din păcate știu lucrul ăsta foarte bine și paraziții care ne drămuiesc prezentul și ne îngroapă viitorul.
Viitorul țării, nu al meu personal. Că mie mi-e bine deocamdată, lu' ălă la fel, lu' aia de asemenea, ăla, aia, ăia o duc și ei bine, de asemenea. Sunt și mulți care o duc greu, dar au impresia că sunt oameni simpli, că ăsta le e rostul, că așa vrea Dumnezeu. De aceea se și duc să îi plătească bir din când în când, poate-poate va fi mai blând cu ei. Sunt și cei care cred că nu se mai pot schimba lucrurile. Mai există și câțiva oameni care vor să schimbe ceva cu orice preț, din toate categoriile. Dar aici apar, pentru a-i contracara, mentaliștii care te fac să te indoiești de cei cu intenții bune, îi defăimează, le caută nod în papură și ajungi să te întrebi dacă tu faci ceva bun sau faci jocul altcuiva.

Paraziții ăia de care vorbeam mai sus nu au nevoie de oameni inteligenți, care să proceseze informația corect, sau cât de cât corect. Ei vor absolvenți de Spiru Haret, ce pot fi ușor vrăjiți cu urletele anti-băsiste de la Antene, care apreciază Antena Stars, care se relaxează la Măruță, Gherghe, Kânal De, Capatos, sau luptă cu "flagelul" și rămân băsiști.

Oameni simpli care își iau credite și pentru un stick USB, care se plimbă cu mașina și bagă benzină din banii obținuți după ce au schimbat bonurile de masă sau 100 de euro de la rudele din străinătate, pentru care metroul și bicicleta înseamă că ești sărac, oameni simpli care sunt fericiți când schimbă clipul de pe Taraf TV în schimbul a "doar" câțiva euro.