Caută acilea...

luni, 21 octombrie 2013

Preziviunea mea, proprie și personală

Martino, cred că așa îl cheamă, a făcut pasul spre un alt nivel la Barcelona. Unul inferior, bag mâna în foc. Deja au coborât un nivel anul trecut, dar anul ăsta mai scad încă unul, deși a venit mult-lăudatul Neymar.

Ca și anul trecut, jocul nu susținea rezultatele (până la urmă a ieșit de-un campionat amărât și o umilință în Champions League). Anul ăsta iar mergeam spre un nou record, dar realitatea și, mai ales, lipsa lui Messi au pus frână viselor când puțini se așteptau: la Pamplona.

Bun, doar două puncte pierdute, dar, din nou, jocul scârțâie îngrozitor. Băiețașul ăsta, adus de nu știu unde, pe ultima sută de metri, nu cred că realizează la ce club este. E un fel de Gică Hagi.

Ce urmează? Meciul greu cu Milanul, înfrângerea cu Real, pierderea primului loc și, odată ce pierzi primul loc, cu jocul ăsta, pierderea campionatului. În Europa mai merge până la primul adversar gen Chelsea, Real, Bayern, PSG, Borussia etc.
Pentru Cupă nici nu se mai pune problema să te obosești, cu un lot așa subțire.

Neymar este deocamdată mult mai slab decât Messi la debut, Puyol vrea dar nu mai poate mult, Pique se remarcă mai mult prin lipsa de concentrare pe teren, Valdes pleacă, Dani Alves e mult sub ce era odată, Xavi nu mai are claritatea aia în joc, Iniesta nu mai are sclipirea și parcă nici tehnica de odinioară, Pedro a aprins doar un foc de paie cu revenirea sa de formă, Tello nu primește suficiente minute și nici locul dorit pe teren, iar Alexis e încă la stadiul de speranță.

Sigur, îl avem pe Messi, dar accidentările s-au cam ținut de el în ultimele luni și oare mai poate să crească? Sau măcar să țină același ritm?

Bartra se numește singura bucurie și este o speranță pentru viitor.

marți, 15 octombrie 2013

11 lucruri posibile când circuli cu RATB

Imaginează-ți că ai avea nevoie să circuli cu RATB prin minunata noastră capitală. Nu știu de ce dracu' ai alege acest mod de a călători, dar să prespunem că nu ai alternativă sau n-ai inspirație.

Luăm un caz practic: vrei să circuli pe linia 335, de la Titan până la Fântâna Miorița. Dacă ora de plecare ar fi 9:30, vei descoperi că ora de sosire ar fi 10:40.

În condițiile în care nu am făcut niciodată mai mult de 45-50 de minute cu bicicleta, dar de acasă (deci un traseu mai lung), ce poți să faci într-un autobuz RATB timp de 70 de minute, cu momente când sunt doar 2 pasageri în mijlocul de transport?

1. Evident, cauți să intri pe net. Ai timp suficient să intri pe rețelele wireless neparolate.
2. Poți că consumi toate minutele naționale pe care le ai, de obicei, incluse, în cele mai multe abonamente.
3. Te crezi pilot de curse și te bucuri că ai lăsat în urmă chiar și un Audi S6. Norocul lui că s-a terminat bulevardul Ștefan cel Mare.
4. De plictiseală poți să intri la o gură de metrou și să ieși la Aviatorilor pentru a lua 335-ul de 8:45.
5. Dacă nu ai coborât, te poți minuna descoperind vreo femeie tânără la volanul unei Dacia Logan.
6. Poți să rămâi fără baterie la smartphone, de atâta butonat.
7. Înveți bazele unei limbi străine.
8. Poți să urmărești câteva episoade din serialele preferate.
9. Poți să treci prin cel puțin două anotimpuri.
10. Poți afla rezultatele sondajului: "Sunt mai multe SUV-uri decât taxiuri?"
11. Grație marilor proiecte (gen înlocuirea unei linii de tramvai pe 1 km) ale marelui primar,
poți să înveți geologie, observând din ce este alcătuit solul de sub bulevarde.

La final trebuie adăugat că autobuzele RATB necesită dotarea cu toalete, deoarece te urci, dar nu știi când cobori și deh... nevoile fiziologice nu țin cont de trafic.