După grupe Fulham a trecut de Şahtior, Juventus, Wolfsburg şi Hamburg. Athletic a fost şi mai spectaculoasă, depăşind Lokomotiv Moscova, Manchester United, Schalke şi Sporting Lisabona. Abia în finală a apărut şi cel de-al doilea punct comun, din nefericire pentru ele, Atletico Madrid.
Degeaba au făcut ele victime mai celebre până în finală, dacă în ultimul act au fost mieluşei la tăiere. Şi chiar asta au fost, pentru că Atletico n-a avut emoţii nici cu una, nici cu cealaltă. A controlat cap-coadă ambele finale şi a câştigat pe merit în faţa unor echipe care, în ciuda performanţei de a juca o finală, rămân totuşi outsidere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai ceva de zis, pro sau contra? Spune!