Caută acilea...

joi, 10 martie 2011

Mai curat și mai ușor cu așa un ajutor

Schimbarea e un moment delicat. Cand se produce e bine să știi ce faci. Istoria a demonstrat că prea puțini au avut habar de ceea ce fac.

Contrar principiului 'echipa câștigătoare nu se schimbă', multe gâște au pierit pe limba lor. Am trecut prin câteva schimbări, însă doar una a fost de succes. Atunci am început de la zero și priveam într-un viitor încântător. Dar mi s-a demonstrat încă o dată că dacă un român vine la conducere, eșecul e garantat. Ceea ce merge bine trebuie schimbat, este principiul după care se ghidează astfel de gușteri. Toți i-au spus looser pe unde a fost, 'măcelar', 'cel care stinge lumina'... în fine, în fel și chip, știe toată lumea de ce. De aproape jumătate de an și-a început treaba acolo unde nu ar fi trebuit să conducă niciodată un român. Și rezultatele nu s-au lăsat așteptate - aceleași pe care le-a avut și pe acolo pe unde a mai fost. Și-a pus în funcții sus-puse persoane capabile. Capabile să producă efectul pe care eu îl numesc "Mr. Proper".

Revenind la schimbare, se pare că mereu există un recul după fiecare 'moment zero'. Acum să vedem cât de mult o să țină inerția reculului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai ceva de zis, pro sau contra? Spune!